Natura face ca, odata cu pozitivarea testului de sarcina, sa se declanseze o stare de neliniste si nesiguranta, incepem sa acordam o mai mare atentie stilului nostru de viata, devenim mai organizate si mai responsabile. Cel putin asa s-a intamplat in cazul meu. Am devenit, dintr-odata, foarte atenta la tot ceea ce mananc, am inceput sa ma documentez temeinic cu privire la tot ce este permis si ce nu este permis in timpul sarcinii (facusem deja cateva gafe inainte sa aflu de sarcina si chiar ma simteam vinovata). Am inceput sa citesc despre transformarile prin care urmeaza sa treaca corpul meu. Imi doream sa fiu pregatita, sa detin controlul, sa anticipez si sa stiu cum sa gestionez ce se intampla, dar ce sa vezi? Misiune imposibila. :))
In primul rand, pentru ca hormonii lucreaza la mare capacitate si deja isi facusera aparitia toate aceste semne recunoscute ca fiind frecvente in primul trimestru de sarcina: greata, iritabilitate, oboseala, urinari frecvente, sani durerosi, schimbari bruste de dispozitie (acum radeam si in minutul urmator plangeam). Ce sa mai! Ma aflam intr-un adevarat carusel al emotiilor si eram de-a dreptul coplesita. Dar, cu toate astea, fac parte din categoria mamicilor norocoase pentru ca, in cazul meu, toate aceste stari au fost temporare.
Stii povestile acelea cum ca sarcina este cea mai minunata etapa din viata unei femei? Ma urmareau peste tot si incepuse sa ma scoata din minti aceasta fraza. Nu regasisem absolut nimic minunat si nu reuseam sa inteleg de ce peste tot se transmitea acest mesaj. E super-mega greu sa fii insarcinata! Doar asta suna in capul meu :)) si nu intelegeam de ce nimeni nu spune si aceasta parte, care este mai putin frumoasa. E frustrant sa nu-ti poti controla emotiile, sa treci de la o dispozitie la alta in acelasi minut, sa ai o stare de rau continua care sa nu se amelioreze cu nimic (o buna perioada de timp am mancat doar castraveti in otet, masline, crackers si iaurt). Sa-ti fie mereu somn, desi inainte de sarcina obisnuiai sa fii o persoana hiperactiva. Ah, si sa nu uit, ma enervam din orice si eram super greu de multumit. Ajunsesem sa ma enervez eu pe mine, ai mai auzit asa ceva? :)) Deci da, vezi tu ceva minunat in toate astea? :)) Oh, da! Bebelusul, o sa spui! E un miracol!…si, da, asa este! Doar ca inca nu constientizezi cu adevarat ce ti se intampla, iar toate aceste schimbari majore si bruste prin care treci sunt mult mai vizibile si mai intense decat miracolul din burtica.
Am simtit multa emotie, o stare de neliniste, nesiguranta, neincredere, dar mai ales, frica. Ma intrebam mereu: Oare suntem suficient de pregatiti sa devenim parinti? O colega draga mie folosea des aceasta fraza: “Atunci cand se naste un copil, se naste si-un parinte”, dar pentru mine nu avea atata sens cat are acum. Deci da, eram foarte pregatiti sa devenim parinti, doar ca nu stiam inca acest lucru.
Am fost o gravida norocoasa, cumva, daca e sa ma raportez la experientele prin care au trecut alte femei. Dar pentru ca eu am ales mereu sa ma raportez la mine, mi s-a parut greu si nu e un secret pentru nimeni. Mie nu mi-a placut deloc sa fiu insarcinata. M-am mai relaxat pe parcurs pentru ca mi se parea fascinant cum inauntrul meu creste o noua viata, insa experienta in sine mi s-a parut foarte grea.
In al doilea rand, ideea de necunoscut m-a coplesit, si am inceput sa caut informatii peste tot. Si le-am gasit, diferite, amestecate, contradictorii. Si fiind un domeniu total nou pentru mine, inca nu stiam care e treaba cu filtrarea acestora. Ca deh, informatii chiar am gasit o multime, dar nu toate proveneau din surse sigure si nu toate erau demne de urmat.
Norocul meu a fost ca am avut-o alaturi pe A., o prietena tare buna, care trecuse deja prin toate aceste etape si mi-a fost ghid pe toata durata sarcinii, la nastere si dupa venirea bebelusului pe lume. E cu adevarat o binecuvantare sa ai o astfel de persoana in viata ta, credeti-ma pe cuvant! Pur si simplu o iubesc si ma simt cu adevarat norocoasa ca este in viata mea! ♥️
Bun, aveam un test de sarcina pozitiv, urmat de alte 2 teste, de la branduri diferite, doar voiam sa fiu sigura ca mi se intampla mie :)). S-au pozitivat instant si acestea din urma, asa ca a urmat o programare la medicul ginecolog care urma sa-mi confirme si sa-mi monitorizeze sarcina. Am fost sfatuita sa merg in jurul saptamanilor 6-8, asa ca dupa calculele mele, am facut o programare pentru data de 5 iunie 2018. Am stat cu sufletul la gura pana atunci, timpul parea ca sta in loc, atat de nerabdatoare eram!
Ziua cea mare a venit si iata-ma aflata la prima intalnire cu miracolul din burtica. A fost singura ecografie la care B. nu m-a insotit, nici acum nu ne dam seama de ce nu ne-am organizat astfel incat sa poata fi si el prezent. A recuperat ulterior, nu a mai ratat niciuna. :))
Prima ecografie a fost atat de emotionanta, confirmarea ca e acolo m-a adus parca si mai tare in prezent, iar bataile inimii pe care chiar nu ma asteptam sa le aud atat de repede, m-au facut sa plang. Bine, erau si hormonii de vina, tare plangacioasa am mai fost in sarcina :)). Inca mai sunt!…plangacioasa, nu insarcinata. :))
Sarcina era mai mica decat calculasem eu, avea 6 saptamani si 6 zile, pe ecografie se vedea doar un punct, dar cata insemnatate avea pentru noi acel punct! Mi s-au recomandat analizele uzuale de sange si evident, acidul folic, pe care eu incepusem deja sa-l iau, inca de la pozitivarea primului test de sarcina.
Si uite asa, a inceput cea mai frumoasa calatorie din viata noastra in trei, o calatorie care-mi va ramane in suflet pentru totdeauna, atata magie a incaput in ea!
Urmatoarea intalnire cu miracolul din burtica a fost stabilita pe 17 iulie 2018, adica peste fix 6 saptamani si tot atunci si morfologia pentru trimestrul 1. Va spun drept, e grea tare perioada asta de asteptare dintre ecografii si atunci cand vine momentul, parca nici n-a fost. Atat de repede trece!
Daca prima ecografie ne-a confirmat prezenta miracolului din burtica, viabilitatea embrionului si a stabilit varsta gestationala a sarcinii, cea de-a doua ecografie, si cea mai importanta din acest trimestru (morfologie prim trimestru) ne-a confirmat ca nu exista malformatii. E frica cea mai mare a tuturor parintilor, frica pe care e cam greu s-o tii sub control.
In functie de masuratorile rezultate, varsta parintilor si istoricul medical, se pot recomanda, de catre medicul specialist, investigatii suplimentare pentru determinarea precoce a malformatiilor fetale.
Nu a fost si cazul meu, masuratorile in urma morfologiei au iesit in limite normale, nu erau alte motive de suspiciune, asa ca am pornit entuziasti spre urmatoarea etapa, trimestrul 2. Mai ales ca aveam deja sexul bebelusului. Fascinant cum a evoluat medicina, nu?
Fara dubii, baiat! 💙 Foarte comic domnul doctor: “N-am ce procent sa va dau, se vede prea clar” :))
Sa inceapa cautarea numelui, zic!
Hugs,
Ramona S.
P.S.: Iti multumesc pentru faptul ca esti aici, inseamna mult pentru mine. Ne revedem si in articolul urmator? 🙂
